Современная генетика

 XX x ♂ XY

 

2 XX : 2 XO 2 XX : 2 XY

1 1 1 1

Cercetările ulterioare au demonstrat că sexul heterogametic poate fi nu numai cel mascul, ci şi cel femel. Astfel, prin analiza genetică s-a constatat că la păsări (găini) sexul femel este heterogametic. Însă morfologia cromozomilor nu era încă studiată de aceea sa propus ca ei să fie însemnaţi prin Z (în loc de X) şi W (în loc de Y). Actualmente, când s-a constatat că Z şi W- cromozomii prin nimic funcţional nu se deosebesc de cromozomii X şi Y, această semnificaţie a lor nu se mai e în seamă. Generalizând datele cunoscute în literatură se pot evidenţia patru tipuri în determinismul sexului:

1 - tip Drosophyla: XX ; ♂XY

E caracteristic pentru majoritatea speciilor: mamifere, inclusiv omul; diptere (Drosophyla), unele specii de peşti s. a.

2 - tip Protenor: XX; ♂XO

ortoptere (greierii de câmp), libelule, unele mamifere (cangur) ş. a.

3 tip - Abraxas : XY; ♂XX

păsări (găini), târâtoare (şarpi), peşti, fluturi (vierme de mătase) ş. a.

4 - tip Lygaeus: XO; ♂XX

târâtoare (şopârle), amfibieni (broaşte), fluturi (molii) etc.

În cazuri de partenogeneză determinismul sexual diferă de aceste tipuri de bază. Astfel, la albine regina poate depune atât ouă fecundate, cât şi ne fecundate. Din primele se dezvoltă albinele lucrătoare – 2n = 32, iar din celelalte - trântori: ♂n=16.

Mecanismele determinismului sexual la plante sunt mai puţin cu¬noscute şi cu mult mai dificilă este studierea lor. Aceasta se datoreşte în primul rând faptului că multiplele gene ce determină sexul sunt localizate preponderent în autozomi. Diversitatea modurilor de înmulţire a plantelor fac încă mai dificilă analiza genetică a acestor mecanisme. Devierea în raportul segregării după sex e obişnuită pentru toate speciile cu determinare fenotipică a acestuia. Astfel, la Arisaema japonica din bulbi mari se dezvoltă plante cu flori feminine, iar din cei mici - plante cu flori masculine.

Problema. despre sex-raţio la plante poate fi pusă în aceeaşi formă ca la animale numai în două cazuri: la plantele dioice şi la cele monoice unisexuate. După datele lui Westergaard (1958) mecanismul cromozomic e bine cunoscut la puţine genuri de plante, printre care:

Canabis - XX; ♂XY

Fragaria - XY; ♂XX

Valisneria - XX; ♂XO ş.a.

În încheierea acestui capitol trebuie de menţionat, că tot mai mult se acumulează date ce mărturisesc despre natura bisexuată a indivizilor unor specii, ceea ce contravin teoriei despre rolul absolut al cromosomilor X şi Y în determinarea sexului. Încă în anul 1921 K. Bridges, studiind amănunţit dimorfismul sexual la Drosophyla a observat diferite forme de trecere de la un sex la altul, numindu-le intersexe. El a descris şi multe cazuri de supersexe - super-femele şi supermasculi, la care organele reproductive erau hipertrofiate, însă indivizii ca atare sterili. Studiul citologic al indivizilor intersexuali a demonstrat o variaţie vastă în coraportul dintre numărul cromozomilor - X şi a garniturilor de autozomi. S-a constatat următoarea legitate: cu cât indicele sexual X/A este mai mare, cu atât mai mult sunt exprimate caracterele femelei, şi invers. De aici reiese, că sexul la Drosophyla este determinat de bilanţul între cromozomii - X şi autozomi. Deci sexul prezintă un caracter poligenic, plurifactorial. Genele, ce determina sexul femel sunt localizate în cromozomul X, iar cele ce controlează sexul mascul – în autozomi.

5.4 Determinarea sexului la om

Determinarea sexului la om are loc în corespundere deplină cu mecanismul cromozomal. Reieşind din formula mecanismului cromozomal, sexul copilului va depinde înainte de toate de tată, dat fiind faptul că unirea diferiţilor lui gameţi (X şi Y) cu gameţii X ai mamei va pune începutul dezvoltării fie a unei fetiţe (XX), fie a unui băieţel (XY).

Teoretic, reieşind din această formula, ar trebuie să se nască un număr egal de fetiţe şi băieţi. Statistica demonstrează, însă, că mai des se nasc, totuşi , băieţi. Iată câteva exemple.

În momentul concepţiei se formează aproximativ de o dată şi jumătate ori mai mulţi embrioni-băieţi decât embrioni-fetiţe. Dar în primele luni de sarcină mor de 2-3 ori mai mulţi embrioni-băieţi, raportul dintre numărul de băieţi şi fetiţe născuţi morţi este egal cu 125: 100, iar mortalitatea infantilă este şi ea mai ridicată la băieţi.

În momentul naşterii raportul dintre numărul de fetiţe şi băieţi e de 100 la 106. Spre vârsta de 18 ani numărul de fete şi băieţi se echilibrează (începutul alegerii miresei şi a mirelui!). Spre vârsta de 50 de ani la 100 de femei revin 85 de bărbaţi, iar la 85 do ani la 100 de bătrânele revin numai 50de bătrâni. Aşa stând lucrurile, mai rămâne de văzut care este, totuşi , sexul tare: sexul feminin este astfel nu numai frumos, ci şi tare!

Şi, totuşi , de ce se nasc mai mulţi băieţi? Cromozomul Y este întrucâtva mai mic decât cromozomul X. Mult timp, însă, nu s-a ştiut dacă această deosebire între spermatozoizii «masculini» şi «feminini» se răsfrânge asupra aspectului lor.

Abia relativ recent, prin aplicarea unor metode perfecţionate de microscopie, s-a putut stabili că există într-adevăr două varietăţi de spermatozoizi: unii au capul mic şi rotund, iar la alţii el este mai mare şi uşor alungit. Biologul american L. Şettlz a făcut presupunerea că cromozomii Y sunt localizaţi în sper¬matozoizii cu capul mai mic. Ei au o mai mare viteză de deplasare, de aceea ajung mai repede în ovuli, şi se concep mai mulţi băieţi.

Trebuie remarcat faptul că raportul de sex la nou-născuţi depinde şi de vârsta mamei. Astfel, mamele în vârstă de 18-22 de ani nasc 100 de fete la 125 de băieţi, iar mamele între 38 şi 42 de ani-100 de fete la 90 de băieţi. După toate probabilităţile această legitate este condiţionată de modificarea, în legătură cu vâr¬sta, a mediului fiziologic şi biochimic al organismului feminin. Cele mai mic devieri în direcţia creşterii sau micşorării acidităţii, a alcalinităţii ş. a. m. d. pot duce la crearea de condiţii care să avantajele spermatozoizii de un tip şi să-i dezavantajeze pe cei de alt tip.

Referitor, însă, la mortalitatea ridicată în rândul indivizilor de sex masculin, fenomen propriu nu numai speciei umane, dar şi majorităţii reprezentanţilor lumii animale, putem construi doar ipoteze. Dar ne îndoielnic este că precumpănirea în momentul concepţiei şi în cel al naşterii a numărului de indivizi masculini are o importantă valoare adaptivă, care vi¬ne să compenseze viabilitatea lor mai mică şi să asigure o egalitate numerică între sexe anume către momentul atingerii maturării sexuale. La mamifere sexul masculin reprezintă partea activă a speciilor şi, în consecinţă, mortalitatea în rândul masculilor, ca urmare a luptelor pentru supravieţuire dintre aceştia, este mai ridicată ca la femele.

La om sexele masculin şi cel feminin sunt clar diferenţiate atât în ce priveşte caracterele primare, cât şi cele secundare.

Dar uneori se întâlnesc indivizi, care posedă caractere sexuale proprii ambelor sexe (bisexuali). Grecii, care vedeau în astfel de fiinţe o îmbinare a bărbăţiei lui Hermes şi a feminităţii Afroditei, i-au numit hermafrodiţi.

Adevăratul hermafrodit ar trebui să posede organele necesare pentru a se autofecunda şi, deci, să fie în acelaşi timp şi mamă, şi tată. Dar organisme cu astfel de trăsături anormale nu sunt cunoscute.

Ceva mai des se întâlnesc indivizi numiţi pseudohermafrodiţi: la 1000 de persoane revine 1 pseudohermafrodit. Aceştia-niş