Ñîâðåìåííàÿ ãåíåòèêà

de ouă, le-a sortat după culoare şi era atent să vadă ce-o să iasă din ele. Aştepta să se producă mutaţia necesară: genele ambelor caractere ereditare (culoarea închisă şi sexul fe¬mel) - să se stabilească într-un singur cromozom. Şi aceasta s-a produs.

În prezent crescătoriilor de viermi-de-mătase le este suficient să vadă culoarea ouălor, pentru a putea spune ce o să iasă din ele. Dacă ouăle sunt închise, vor apare omizi de sex femel, dacă ele sunt deschise, se vor naşte omizi de sex mascul. Rămâne doar să fie alese cele de culoare deschisă şi se pot creşte numai omizi-mas¬culi, care produc multă mătase. În acest scop inginerii au construit maşini automate speciale de sortare a ouălor de viermi-de-mătase după culoare cu o productivitate până la 140 de bucăţi pe secundă.

VI. GENETICA UMANĂ

6.1 Variabilitatea genetică şi moştenirea caracterelor la om

Spre deosebire de alte etnităţi biologice, omul este o fiinţă biosocială: formarea lui s-a produs în urma unui îndelungat proces de evoluţie biologică, pe de o parte, şi de dezvoltare socială, pe de alta. Părăsind lumea animală, omul a rămas parte a naturii.

Ca şi la alte fiinţe vii, la om caracterele şi însuşirile sunt determinate de structuri genetice, iar transmiterea lor de la o generaţie la alta are loc conform legilor eredităţii, descoperite de G. Mendel. De asemenea, la om ca şi la alte organisme, materialul genetic îl reprezintă ADN-ul localizat în cromozomi. Numărul de cromozomi din celulele somatice es¬te egal cu 46, pe când celulele sexuale conţin doar 23.

În cromozomii fiecărei celule se conţine infor¬maţia genetică care asigură deosebirea fiecărei fiin¬ţe umane de bacterii, alge, melc, broaşte, vrăbii, şoareci ş. a. m. d. Tot odată, în ele se mai conţine in¬formaţia cu privire la faptul cum va fi nuanţa pieii individului dat, culoarea şi structura părului, culoarea şi tăietura ochilor, forma nasului, grupa de sânge şi o mulţime de alte particularităţi morfologice, fiziologice şi biochimice, care deosebesc un om de altul şi-l fac unic pe fiecare dintre noi.

Să încercăm să exprimăm prin cifre volumul acestei informaţii. Lungimea tuturor filamentelor moleculelor de ADN din nucleul unei celule umane este egală cu circa patru metri. Dacă ar fi să întindem într-o linie dreaptă toate moleculele de ADN din totalitatea celulelor unui om, lungimea lor generală ar acoperi distanţa de la pământ până la soare.

Conform unor calcule aproximative, cromozomii fiecărei celule umane conţin câteva milioane de ge¬ne. De aceea la om posibilităţile variabilităţii combinative a caracterelor şi însuşirilor sunt cu mult mai mari decât la alte specii biologice.

Numai operându-se cu cele 23 de perechi de cromo¬zomi fiecare părinte poate da teoretic aproximativ 10 miliarde de combinaţii ereditare.

F. Dobjanschii, eminent geneticiian american, a calculat că chiar dacă fiecare cromozom uman ar con¬ţine doar câte o mie de gene, fiecare genă ar avea doar două varietăţi (alele dominante şi recesive) şi atunci ar fi posibilă existenţa unui număr de indivizi cu combinaţii ereditare diferite, care ar depăşi cu mult cantitatea tuturor electronilor din Univers.

Dună cum vedem, segregarea şi redistribuirea liberă a genelor (recombinarea), care însoţeşte formarea celulelor sexuale, precum şi caracterul întâmplător al fecundaţiei ovulului, constituie cauza colosalei varietăţi a oamenilor. În natură nu există doi indivizi cu constituţie genetică identică. Fiecare om are în sine o garnitură specifică de gene, fapt care şi face ca fiecare din noi să se prezinte ca o etnitate individuală şi irepetabilă. Chiar şi într-o familie cu mulţi copii părinţii remarcă întotdeauna că ei prezintă deosebiri - adesea foarte exprimate - în înclinaţii şi gusturi, în trăsături de caracter, în particularităţi de comportament şi în atitudinea lor faţă de cei din jur - deşi aceşti copii trăiesc în condiţii de viaţă similare şi sunt trataţi cu aceiaşi afecţiune de către părinţi. Unul este zvăpăiat, altul încet, unul e sociabil, altul timid, unul e excesiv de pedant în ceea ce priveşte curăţenia, altul e un neângrijit, unul stă ore întregi pentru a monta un aparat de radio, iar altul nu are nici cel mai mic inte¬res pentru aparatele de radio şi meştereşte diferi¬te bibelouri artistice, unul s-a înscris la facultatea de fizică, iar altul - la arte şi această enumerare poate continua la infinit!

În acelaşi timp, chiar şi din observaţii dintre cele mai superficiale şi întâmplătoare, absolut cotidiene, descoperim la cutare persoană anumite similitudini cu cineva din reprezentanţii generaţiilor genetice precedente şi în aceste cazuri spunem: «leit taică-său», «copia bunicii». Şi, de remarcat, această asemănare pe care o surprindem, ţine nu numai de aspectul exterior, ci şi de trăsăturile de caracter moştenite. Este tot atât de iute din fire şi de ne înduplecat sau moale şi nehotărât, un fantezist şi un visător sau este închis şi irascibil, ca, să zicem, tatăl sau bunicul.

Să examinăm acum principiul după care se desfăşoară la om moştenirea unora dintre caracterele cele mai bine studiate. Mai jos prezentăm câteva exemple de caractere dominante şi de caractere recesive, ce le corespund.

Caractere dominante: Caractere recesive:

Nas coroiat

Nas lat

Nas lung

Ochi drepţi

Ochi mari

Ochi întunecaţi

Gene lungi

Păr întunecat

Păr creţ

Păr ondulat

Piele smolită

Statură joasă

Dreptaci - nas drept

- nas îngust

- nas scurt

- ochi piezişi

- ochi mici

- ochi de culoare deschisă

- .gene scurte

- păr deschis

- păr ondulat

- păr drept

- piele deschisă

- statură înaltă

- stângaci

Dacă unul din părinţi are părul de culoare întunecată, iar altul de culoare deschisă, copiii vor moşteni părul întunecat. Dacă unul din părinţi are ochi căprui, iar altul albaştri, urmaşii vor avea ochii căprui„ chiar dacă în genotipul lor sunt prezente ambele tipuri de gene - dominant şi recesiv.

Începând cu generaţia a doua, are loc segregarea caracterelor şi din această cauză în fenotipul copiilor se manifestă nu numai caractere ale părinţilor, dar şi caractere ale strămoşilor. Trei copii vor avea ochii căprui, aşa cum îi au părinţii lor direcţi, iar unul îi va avea albaştri - ca şi bunicul de exemplu.

În mod analog se moşteneşte şi capacitatea de a manevra mai uşor cu mâna dreaptă sau cu cea stângă.

Faptul merită să-i acordăm acum un interes mai amănunţit.

Ne-am obişnuit să considerăm că este normal când mâna funcţionala este cea dreaptă: oricum dreptacii constituie majoritatea absolută (după diferite evaluări – de la 89 până la 94% din totalul populaţiei). În acelaşi timp cunoaştem persoane pentru care funcţională este mâna stângă, aceasta fiind tot atât de operatorie cum este mâna noastră dreaptă. Vom arăta că problema dreptacilor şi a stângacilor este strâns împletită cu istoria formării pământului. În emisfera sudică oamenii şi-au făcut apariţia mai târziu, nimerind aici în condiţii ecologice absolut noi. Doar în emisfera sudică pământul are o rotaţie de oglindă în raport cu emisfera nordică. Se presupune că prin acest fapt se explică apariţia stângacilor...

Iată câteva date curioase: printre locuitorii fostei Uniuni Sovietice numărul stângacilor constituie aproximativ trei procente, în Bulgaria - exact trei, în Corsica, Sardinia şi Sicilia-7