Ïðèìåð: Òðàíñïîðòíàÿ ëîãèñòèêà
ß èùó:
Íà ãëàâíóþ  |  Äîáàâèòü â èçáðàííîå  

Áèîëîãèÿ /

Ñîâðåìåííàÿ ãåíåòèêà

←ïðåäûäóùàÿ ñëåäóþùàÿ→
... 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 ... 



Ñêà÷àòü ðåôåðàò


întâlnise şi nu-l salutase. Când cardinalul a intrat în casă, a văzut un alt bătrân în vârstă de 143 de ani - şi el plin de viaţă.

Şi în fosta URSS au fost înregistrate cazuri de uimitoare longevitate. Osetina Tense Abzieva a trăit 180 de ani. Muslim Şiraliev-164, Ismail Aitraliev- 160 de ani...

Vorbind despre durata posibilă a vieţii omului, savanţii numesc cifre diferite: 120-150-180-200 de ani şi mai mulţi. Încă marele biolog rus I. I. Mecnicov, referindu-se la caracterul inepuizabil al rezervelor interne ale organismului, spunea: «Moartea înainte de împlinirea a 150 de ani este o moarte silită».

Omul dispune de astfel de rezerve interne şi forţe de apărare, care permit să se vorbească nu numai de posibilitatea prelungirii duratei vieţii, încetinirii procesului de îmbătrânire, de care se ocupă gerontologia, dar şi de posibilitatea prelungirii perioadei de tinereţe, a păstrării ei şi chiar de reântinerire. Aceste probleme sunt rezolvate de o nouă ramură a gerontologiei numită juvenologia. Este vorba de păstrarea tinereţii, de prelungirea duratei vieţii active şi a activităţii creatoare a omului.

Gerontologia, juvenologia. Dar ce legătură au ele cu genetica?

Lev Tolstoi a murit la 82 de ani de pneumonie. Ghiote a murit la 83 de ani tot de pneumonie. Abia cu un an înainte de moarte terminase partea a doua a lui «Faust». Până în ajunul morţii şi-a păstrat facultăţile creatoare, capacitatea de muncă, capacitatea de a se pasiona. Tiţian a murit la 99 de ani de ciumă. La vârsta de 95 de ani el a terminat vestita sa pânză «Hristos purtând coroană de spini». Michelangelo a murit în vârstă de 89 de ani, fără să părăsească munca şi fiind pasionat până în preajma morţii, trecând de la sculptură la arhitectură, de la pictură la compunerea versurilor.

Englezul Tomas Parr la vârsta de 105 ani a fost supus unei penitenţe pentru concubinaj, la 120 de ani s-a căsătorit din nou şi a murit la 152 de ani întâmplător din cauza supraalimentaţiei. La autopsie marele fiziolog şi embriolog Harvei n-a descoperit în organismul lui modificări gerontice serioase.

Începând studierea longevităţii, colaboratorii Institutului de fiziologie clinica al Academiei de Ştiinţe din Rusia au descoperit în anul 1937 în împrejurimile" oraşului Suhumi 12 persoane între 107-135 de ani. Toţi s-au dovedit a fi plini de forţă şi gazde ospitaliere.

Unul din aceşti bătrâni, în vârstă de 107 ani, îşi nega cu îndârjire vârsta, afirmând că are numai 70. «Demascat» de oameni de-o vârstă cu el şi de alţi martori, el a mărturisit: «Vreau să mă însor. Dar cine o. să se mărite cu un bătrân de 100 de ani? Cu unul, însă, de 70 de ani se mărită oricine».

În Georgia se bucură de o largă popularitate corul bătrânilor de 100 de ani, iar dansatorului L. Şaria la vârsta de 112 ani i s-a acordat un premiu special pentru cea mai corectă executare a unui dans.

În sport este cunoscut numele moscovitului Nicolai Zolotov, care, deşi avea 85 de ani, continua să participe la competiţii oficiale de anvergură, ca, de exemplu, crosul de atletică uşoară organizat de ziarul «Pravda», cursa tradiţională pe distanţa de 30 de chilometri Tarasovca-Moscova ş. a.

Toate aceste date şi altele similare ne oferă certitudinea că posibilităţi potenţiale ale prelungirii termenului de viaţă activă există şi trebuie căutate doar căile de realizare a acestor posibilităţi

În acest sens genetica este chemată să-şi aducă con¬tribuţia. Asupra acestui aspect au stăruit în discursurile lor şi participanţii la cel de-al 9-lea congres de gerontologie din anul 1972.

8.2 Teoriile genetice ale îmbătrânirii

Din timpurile lui Hipocrat au fost emise peste 200 de ipoteze şi teorii ale îmbătrânirii. Dar abia în prezent savanţii au ajunse în preajma dezlegării tainelor mecanismului îmbătrânirii, al rezolvării problemelor prelungirii vieţii.

Biologii au acumulat numeroase date despre schimbările ce se produc odată cu vârsta în organism, în anumite celule şi chiar în molecule. Dar pentru înţelegerea esenţei îmbătrânirii lipseşte principalul: nu se ştie care sunt cauzele acestor modificări, ce este primordial şi ce este secundar ş. a. m. d.

Să ne oprim pe scurt asupra unor teorii genetice contemporane privind îmbătrânirea organismelor, teo¬rii ce se bucură de cea mai mare popularitate,

Una din acestea afirmă că bătrâneţea, ca de altfel şi dezvoltarea individuală, este programată în genele organismului, începând cu prima lui celulă.

În comunicarea făcută la congresul de gerontologie menţionat B. F. Vaniuşin a citat date experimentale care se refereau la teoria genetică a îmbătrânirii. În ce constau aceste date? În faptul că odată cu vârsta numărul de grupe metilice ale bazelor suplimentare din moleculele de ADN scad. O astfel de legitate a fost constatată la gorbuşă şi la şobolani: în ADN-ul din celulele somatice conţinutul de 5-metilcitozină scade aproximativ de 1,5 ori. Aceste grupe metilice condiţionează sinteza unor fermenţi, scăderea numărului cărora înrâureşte asupra întregii activităţi a celulei vii. În acest fel «amprenta vârstei» din celulă a fost pentru prima oară descoperită în însuşi ADN.

Este logic să se presupună că procesul de îmbătrânire este comandat de programul genetic al celulei şi din motivul că durata vieţii are în mod evident un caracter de specie. Doar toţi oamenii îmbătrânesc, toţi elefanţii trăiesc nu mai mult de 70-80 de ani, caii nu mai mult de 30-40, câinii şi lupii-de 13-15 ani, pisicile-de 9-10 ani, şoarecii şi şobolanii trăiesc aproximativ 3 ani.

În lumea plantelor există numeroase exemple ale unei durate a vieţii excepţional de mare: mestecenii, plopii, cireşii, vişinii trăiesc câteva sute de ani, iar pinii, arţarii şi stejarii-peste 1000 de ani. A fost descris un baobab cu o vârstă de peste 5000 de ani. Pe de altă parte, la unii microbi durata vieţii este de câteva zeci de minute...

Ar fi greu să se contesteze că ciasornicele biologice sunt întoarse întotdeauna pentru un termen individual propriu fiecărei specii, iar diferenţele specifice sunt determinate anume de gene: şi dezvoltarea embrionului, şi apariţia pe lume a nou-născutului, şi toată dezvoltarea lui ulterioară-până la moarte...

La congres a vorbit şi profesorul universităţii Stenford (SUA) Leonard Haiflic-unul din creatorii gerontologiei moderne. Haiflic şi colaboratorii săi au demonstrat că procesului de îmbătrânire este supus nu numai organismul în ansamblu, dar şi fiecare celulă aparte, chiar dacă acestea sunt izolate şi cresc în eprubetă. Mai precis, a fost stabilit că în afara organismului viaţa celulelor este limitată: după un anumit număr de diviziuni creşterea în continuare a culturilor de celule încetează şi ele per.

Pentru celulele umane numărul critic de diviziuni este egal în medie cu 50. De ce nici mai mult, nici mai puţin, dar anume 50? - veţi întreba. Ce parcă celulele «ţin minte» prin câte, diviziuni au trecut? La această întrebare nu poate răspunde până una alta nici Haiflic însuşi. Dar se pare că celulele au, totuşi, «ţinere de minte».

Haiflic a remarcat faptul că celulele congelate pot fi păstrate în azot lichid aproape la infinit, iar fiind dezgheţate ele încep iarăşi să se dividă.

Dar ce s-ar întâmpla dacă ar fi să fie dezgheţate celule conservate după ce au suferit, de exemplu, 10 diviziuni? Sau 20? S-a constatat că celulele decongelate se dublează de atâtea ori, încât numărul 'de noi diviziuni în sumă cu cele precedente să fie egal cu 50! Dacă diviziunea este oprită la a douăzecia mitoză, celulele se vor diviza după decongelare de încă 30 de ori. Dacă s-au realizat 10 mitoze, vor urma încă 40 de dublări.

←ïðåäûäóùàÿ ñëåäóþùàÿ→
... 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 ... 



Copyright © 2005—2007 «Mark5»