Пример: Транспортная логистика
Я ищу:
На главную  |  Добавить в избранное  

Биология /

Современная генетика

←предыдущая следующая→
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 ... 



Скачать реферат


şi de aceea numărul total de cromozomi în sa este de două ori mai mic decât în celula maternă.

A doua etapă de diviziune prin meioză (diviziunea de echilibrare) se produce după principiul mitozei obişnuite. Singura diferenţă constă în faptul că în anafaza acestei diviziuni spre polurile celulei migrează nu cromozomi întregi (constând din câte două cromatide) de la fiecare pereche ca în anafaza diviziunii reducţionale, ce numai câte o jumătate (câte o cromatidă-soră) de la fiecare cromozom.

Celulele care conţin un număr redus (pe jumătate) de cromozomi se numesc celule haploide, iar cele care conţin o garnitură întreagă (sau dublă) de cromozomi se numesc diploide.

Celulele organismului, cu excepţia, celor sexuale sunt diploide, celulele sexuale sau gameţii conţin un număr redus de cromozomi.

În urma unirii în procesul fecundaţiei gameţii formează zigoţi, în care se restabileşte garnitura cromozomală diploidă: una este adusă de spermatozoizi, iar alta de ovul. Dezvoltându-se, zigotul dă naştere embrionului, iar din acesta se dezvoltă organismul matur. Când într-un astfel de organism diploid se formează gameţii, ei obţin din nou o garnitură haploidă de cromozomi. Prin unirea ulterioară a celulelor sexuale se constituie iarăşi organisme diploide. Aşa, din generaţie în generaţie, fiecare organism diploid, care apare din gameţii haploizi, după atingerea perioadei de maturitate, formează la rândul său gameţi, prin care îşi transmite caracterele generaţiei următoare. Prin urmare, ereditatea asigură continuitatea materială şi funcţională între un şir de generaţii. Ea este legată nemijlocit de procesul înmulţirii, înmulţirea, la rândul ei, fiind legată de procesul diviziunii ce¬lulelor şi de cel al reproducerii elementelor lor structurale. Ovulul şi spermatozoidul constituie puntea de legătură care uneşte două generaţii succesive, iar baza materiala a eredităţii o constituie acele elemente structurale ale celulelor care în procesul di¬viziunii lor sunt capabile să se autodubleze şi să se repartizeze în mod egal între celulele-fiice.

Fig. 6. Schema meiozei

Numeroase cercetări au permis să se poată stabili, că cromozomii nucleului celular sunt capabili să satisfacă aceste condiţii. Treptat s-a format opinia că unităţile materiale, denumite de Mendel factori ereditari, sunt localizate în cromozomi.

Primele confirmări experimentale în acest sens au fost obţinute în anul 1902 de către V. Sutton în SUA şi de către T. Boveri în Germania. Studiind procesul de gametogeneză la lăcustă şi la alte specii de animale, Seton a reuşit să urmărească modul de repartizare a cromozomilor în gameţi, reunirea lor în zigoţi şi principiul de transmitere a caracterelor urmaşilor. Concomitent s-a constatat că comportamentul specific al caracterelor, stabilit de Mendel, este condiţionat de acelaşi mecanism ca şi comportamentul cromozomilor omologi în procesul gametogenezei şi fecundaţiei. A devenit cunoscut faptul că genele alele sunt localizate pe perechile de cromozomi omologi: câte una în fiecare cromozom. Prin urmare, combinarea cromozomilor duce în mod automat şi la combinarea genelor alele localizate în ei. În acest fel comportamentul cromozomilor omologi serveşte în calitate de mecanism citologic al combinării genelor şi, corespunzător, al caracterelor într-un şir consecutiv de generaţii. Prin acest mecanism legile eredităţii, descoperite de Mendel, capătă o bună explicaţie.

Concluziile făcute de V. Sutton şi T. Boveri au pus o bază solidă teoriei cromozomale a eredităţii, numită morganism, în cinstea vestitului geneticiian american T. Morgan, care a adus o mare contribuţie la demonstrarea experimentală a rolului cromozomilor în transmiterea ereditară.

III. TEORIA CROMOZOMIALĂ A EREDITĂŢII

3.1 Cromozomii, genele şi caracterele

După cum am menţionat deja în urma cercetărilor citologice şi a primelor cercetări genetice la începutul secolului nostru au devenit absolut evidente următoarele:

1. Toate celulele au un număr determinat de cromozomi, localizaţi în nucleu.

2. În celulele somatice cromozomii formează perechi.

3. La reproducerea celulelor cromozomii se divizează şi sunt distribuiţi în părţi egale între cele două celule-fiice. Datorită acestui fapt fiecare celulă obţine două copii de cromozomi de fiecare tip.

4. La formarea celulelor sexuale (gameţilor) se produce o diviziune reducţională (meioză), care asigură micşorarea de două ori a numărului de cromozomi. Gameţii au numai câte o copie de cromozom de fiecare tip.

5. Ovulele fecundate conduc la formarea zigotului (ovulului fecundat), în nucleul căruia se restabileşte garnitura dublă de cromozomi. Zigotul este celula iniţială a noului organism, care începe a se dezvolta.

Aceste principii se află la baza teoriei cromozomice a eredităţii, numită morganism, în cinstea cunoscutului savant american T. Morgan, care prin cercetările sale a dovedit pe cale experimentală rolul cromozomilor în transmiterea ereditară a caracterelor. Conform acestei teorii, unităţile materiale ale eredităţii (genele) formează ele¬mentele structurale ale cromozomilor şi se localizează în ele în ordine liniară.

În aceeaşi perioadă, datorită alianţei dintre genetică şi citologie, a luat naştere citogenetica, o ramură independentă a biologiei, care a explicat şi a dovedit aptitudinile ereditare abstracte, descoperite de Mendel.

Pe baza a numeroase observaţii şi experienţe cu musculiţa oţetului (Drozophila melanogaster) Morgan a stabilit modul în care sunt moştenite caracterele cele mai manifeste. Luând în consideraţie, că drozofila are caractere multe, iar cromozomi doar 8, el a făcut concluzia că între cromozomi şi gene nu poate fi pus semnul egalităţii, ele nu sunt identice: genele reprezintă componentele structurale ale cromozomilor şi sunt localizate în număr mare în ei în ordine liniară.

A fost confirmat faptul că genele sunt elementele prin care se transmite informaţia ereditară.

Genele joacă un rol dintre cele mai însemnate în toate procesele vitale. Puţin probabil că există vre-un caracter care să nu se găsească într-o măsură oarecare sub controlul genelor. Genele controlează culoarea şi forma animalelor şi a plantelor, dimensiunile şi ritmul lor de creştere, capacitatea de a vedea, auzi, mirosi şi chiar măsura în care copilul este receptiv la educaţie.

Pentru a ne da sama de importanţa genelor, să comparăm organismul cu o fabrică sau uzină, unde se desfăşoară un număr enorm de procese. Grupe de muncitori specializaţi execută operaţii conform unor indica¬ţii precise date de cineva. În «fabrica» organismu-lui aceste indicaţii sunt date de gene.

Genele îşi exercită acţiunea la orice stadiu de dezvoltare a organismului de-a lungul întregii lui vieţi. Cu toate acestea nu înseamnă deloc că genele constituie unicul factor ce condiţionează dezvoltarea. Asemenea proceselor de producţie de la întreprinderi industriale, procesele vitale depind, bunăoară, de aprovizionarea cu materialele necesare, precum şi de alte aspecte. De exemplu, genele care condiţionează creşterea normală nu-şi pot manifesta pe deplin potenţele la plantele cultivate pe un sol sărac sau la animalele prost alimentate. Remarcabile capacităţi intelectuale, determinate de gene, pot rămâne fără manifestare-la copiii care nu au căpătat instruirea necesară. Dezvoltarea în cadrul fiecărei etape este controlată prin interacţiunea genelor şi a factorilor din mediul extern.

Ce sunt, totuşi, genele?

În istoria cercetării structurii Genei momentul principal l-a constituit dezvăluirea naturii alelismului. T. Morgan, autorul teoriei cromozomiale a eredităţii, considera că genele reprezintă structuri elementare, fără diviziuni ulterioare, care ocupă un loc strict determinat în cromozom şi care în timpul mutaţiilor (modificărilor ereditare) se schimbă

←предыдущая следующая→
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 ... 



Copyright © 2005—2007 «Mark5»